Contestația privind durata procesului penal

17/09/2023

SUNTEȚI PARTE  ÎNTR-UN DOSAR PENAL, ȘI SUNTEȚI NEMULȚUMIȚI DE FAPTUL CĂ ANCHETA, URMARIREA PENALĂ ESTE TERGIVERSATĂ ȘI NU SE FINALIZEAZĂ?

Cabinet Avocat Vasiliu Andrei vă prezintă anumite situații în care puteți formula contestație impotriva duratei procesului penal si puteți solicita urgentarea într-un termen rezonabil în care procurorul sa soluționeze cauza!

Conform dispozițiilor art. 488 ind.1 din  codul de  procedura penală, dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are drept la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil de către o instanța independentă si imparțială.

Când poate fi introdusă contestația:

  • După cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale
  • După cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă
  • După cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare

Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă.

Cine poate formula contestația?

Contestația poate fi introdusă de catre:

  • Suspect
  • Inculpat
  • persoana vătămată
  • Partea civilă
  • persoana responsabilă civilmente

În cursul judecății contestația poate fi introdusă și de către procuror.


Când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, instanţa admite contestaţia şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza.

Cabinet Avocat Vasiliu Andrei vă prezintă anumite situații în care puteți formula contestație impotriva duratei procesului penal si puteți solicita urgentarea îintr-un termen rezonabil în care procurorul sa soluționeze cauza!